Elephant Man

Este atât de urât. Dacã cineva ar putea fi mai urât, acel cineva ar fi tot el. Peca îsi târãste labele gigantice prin New York. Orasul este mare si diferiti ciudati se holbeazã la Peca. El este mult mai ciudat decât ei. Scoate o batistã si îsi sterge cu zgomot nasul. Se uitã la Empire State Building si vede un om cãzând din bolta cerului. Este Iisus. Îl împãtureste si îl bagã în buzunar. Trece mai departe. Ajunge în Times Square. Ca de obicei, aici este ziuã. Firmele gigant-electrice i se plimbã pe retine si pulseazã împreunã cu timpul. Peca ofteazã si îsi aduce aminte de prima zi în care si-a amintit ceva. Era primãvarã. Anul 1932. Afarã ploua. Pe stradã treceau câteva zeci de tramvaie. În New York nu sunt tramvaie. Angajatii primãriei au fost prea lenesi sã monteze sinele la sfârsitul secolului trecut. Peca îsi spune cã anii or sã înceapã sã curgã din nou. Are deja douãzeci si unu. Zãreste un cersetor cu o chitarã si ascultã vrãjit acordurile la gura metroului. Se face târziu. Trebuie sã se grãbeascã. Urcã câteva strãzi si intrã. Cortina se deschide si spectacolul a început deja. Este o noapte bunã, toatã lumea a venit sã-l vadã...